După două cantonamente centralizate, primul la Izvorani 10-24 ianuarie, apoi în Turcia: 27 ianuarie – 12 februarie, Tibor Selymes a ales lotul cu care va aborda un retur dorit „de tranziție”, spre o nouă Astra, care să conteze în lupta pentru Cupele Europene, indiferent că acest lucru se va întâmpla la Ploiești sau la Giurgiu, acolo unde patronul Ioan Niculae a anunțat mutarea echipei. Vă propunem o analiză a ceea ce s-a întâmplat, în această iarnă, la Astra și cum așteaptă echipa din „9 Mai”, meciurile oficiale rămase de jucat dintr-un retur care se anunță greu și imprevizibil, pentru toate echipele, nu numai pentru ceea a lui Tibor Selymes.
Portari
A ieșit din lot Ebede, trimis la echipa a treia, pentru că nu vrea rezilierea contractului din motive financiare, având un salariu foarte bun, 12.000 de eur lunar, după unele surse. De asemenea, rezervele Gabi Popa și Vârtopeanu au fost „direcționate” spre alte echipe, al treilea portar fiind moldoveanul Pânzaru, de doar 21 de ani. Acesta din urmă nu a apărat deloc în turneul din Turcia așa că este posibil ca pe lângă Grigore și Miron, ambii cu șanse egale de titularizare, să se mai aducă încă un goalkeeper, doar dacă este peste valoarea lor.
Apărare
Selymes a făcut curățenie pe banda stângă, de unde a scos din lot fotbaliștii pe care a mizat echipa în ultimul timp, V. Sandu și Florea, aducând în locul lor un brazilian Junior Maranhão. În rest, nu s-a schimbat mare lucru, fiind de amintit doar retragerea lui Rohat, înlocuitorul său numeric, Valdez, fiiind mult sub valoarea sa. Din cauza suspendărilor și a accidentărilor (Nogo este inapt), pot apărea unele probleme. O soluție viabilă este și folosirea lui Mihalache în centrul apărării.
Mijlocași Și aici sunt ceva schimbări, unul dintre jucătorii care au dat două goluri în tur, Pătrașcu, plus Cl. Tudor, fiind scoși din lot. A venit N’Doye, cel mai scump transfer din istoria clubului, plus Croitoru, în timp ce jucătorii titulari de pe benzi par să rămână cam aceeași.
Atac
Au plecat Mihalcea și Lukacs, a rămas, practic, doar Miranda, ca vârf împins – asta dacă nu mai apare altceva, Selymes dorind încă un vârf. Miranda nu a dat nici un gol nici în Turcia, dar a marcat contra Rapidului, el aleargă mult, dar fără mari realizări. Până la sfârșitul lui martie, când poate reveni golgeterul echipei Fatai, pot fi folosiți, ca soluție de rezervă, Rusu sau Budescu. Antrenor
Tibor Selymes are sprijinul conducerii și al patronului, inclusiv pentru sezonul viitor. S-a implicat activ în campania de transferuri, aducând jucători pe care i-a văzut personal, așa cum este brazilianul Junior Maranhão, a avut mână liberă la stabilirea lotului, toate deciziile de „curățire” a lotului fiind luate exclusiv de el. Este adeptul unui sistem 4-2-3-1, cu 2 „închizători” și 3 mijlocași ofensivi, sistem care se poate transforma și în „clasicul” 4-4-2.
„One milion dollar baby”
Astra este mult schimbată față de echipa din tur, care a reușit, până la urmă o clasare destul de bună, dacă este să ne luăm cum începuse sezonul, cu 6 etape fără vreo victorie! Ploieștenii au terminat pe locul 9 și, în pauza de iarnă au investit circa 1.000.000 de euro pentru întărirea echipei, sumă care este de așteptat să se vadă în prestațiile din retur. Foarte importante vor fi primele etape, pentru că, sunt o serie de jucători care au ratat pregătirea de iarnă, parțial sau în totalitate și care vor fi apți 100% de abia după aceea. Este vorba despre piese importante precum N’Doye – cel mai scump transfer din istoria echipei, Nogo sau golgeterul Fatai, ca să nu-l mai punem la socoteală pe Ben Teekloh. Va fi și o oarecare problemă de omogenitate la început, pentru că au venit destul de mulți jucători și, mai ales, a plecat, practic, o echipă întreagă!
De semnalat și faptul că, în această iarnă, au avut loc unele schimbări importante la nivel de conducere, staff-ul fiind „întărit” prin aducerea, de la Dinamo a managerului sportiv, Florin Prunea, un personaj destul de influent, precum și a unui alt fost oficial al FRF, ex-trezorierul Marian Albu, și el la Dinamo ultima dată, care este acum „consilier” al clubului, plusul de influență al clubului fiind evident! Mișcările acestea se încadrează în proiectul de mutare a echipei, la Giurgiu și atacarea cupelor europene, în 2012, nefiind exclusă, niciodată, o „reorientare” spre preluarea clubului Dinamo!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER